Pages Navigation Menu

Pe 2 august in Zalau are loc cursa de viteza Cupa Meses

Pe 2 august in Zalau are loc cursa de viteza Cupa Meses

Cea de a doua ediţie a cursei de viteză Cupa „Meseş”, competiţie întreruptă peste 20 de ani şi reluată anul trecut pe traseul Treznea – vârful Meseşului, va avea loc sâmbătă, 2 august, cu începere de la ora 9.30, în organizarea Cento Grup Zalău și în colaborare cu Federaţia Internaţională de Automobilism, Automobil Club Român, Consiliul Judeţean Sălaj, Clubul Sportiv Riders’s Satu Mare, Transilvania Broker, Fibrex, Bizar Telecom şi Nazareth.

Traseul acestei ediții are o lungime de 2,8 km, cu o diferență de nivel de 150 m. Competiția propiru zisă va începe la ora 10.00 și este deschisă atât amatorilor, cât și licentiatilor, și constă în:
• 1 manșă de recunoașteri necronometrate;
• 2 manșă de antrenamente cronometrate;
• 2 manșe de concurs.
– taxa de participare 150 ron (numere de concurs incluse);
Competiţia de la Zalău permite atât participarea piloţilor amatori, cât şi a celor profesionişti. Amatorii vor concura la patru categorii: până la 1400 cmc, 1400 cmc – 1600 cmc, 1600 cmc – 2000 cmc şi peste 2000 cmc, în timp ce profesioniştii se vor putea înscrie la trei categorii: până la 1600 cmc, 1600 – 2000 cmc şi peste 2000 cmc.
Juniorii vor putea concura fără delimitare în funcţie de capacitatea cilindrică.
La ediţia de anul trecut s-au înscris 41 de piloţi, din mai multe judeţe din ţară: Cluj, Satu Mare, Bihor, Maramureș, Hunedoara, Timiș și Sălaj.
Cei care doresc să se înscrie la raliu o pot face până în data de 1 august 2014.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>