Pages Navigation Menu

Magic Iasi este castigatoarea Cupei Prieteniei organizata de Bergenbier

Magic Iasi este castigatoarea Cupei Prieteniei organizata de Bergenbier

Cupa Prieteniei Bergenbier a fost disputată pe plaja Copacabana din Rio

În urma unei finale incredibil de tensionate care s-a desfășurat miercuri, 4 iunie, pe plaja Copacabana din Rio de Janeiro, echipa Magic Iași a devenit prima câștigătoare a competiției Cupa Prieteniei Bergenbier la fotbal. După un parcurs imaculat în turneul local și după ce au reușit să câștige și Turneul Final Est de la Bacău, Magic Iași este campioana primei ediții a competiției. 

Într-o partidă incredibil de spectaculoasă, care a fost transmisă în direct de postul de televiziune Sport.ro, băieții din Iași au reușit să se impună cu scorul de 4 – 3, pe nisipul de pe plaja Copacabana, în fața celor de la echipa Brazilienii din Cluj. După trei zile de pregătire și acomodare cu terenul, cele două echipe au încheiat prima competiție națională a Cupei Prieteniei Bergenbier.

Cele două echipe urmează să se întoarcă vineri în țară, pe aeroportul Henri Coanda din Otopeni, cu povestea și experiența incredibilă a unei competiții frumoase, dinamice și plină de suspans.
După ce au reușit să se impună categoric și în Turneul Final Est, băieții de la Magic Iași au reușit să-i învingă pe cei de la Brazilienii cu scorul de 4 – 3. Golurile Marii Finale a Cupei Prieteniei Bergenbier la fotbal au fost marcate pentru echipa din Iași de: Sorin Marin, Chiper Bogdan și Brighiu Ciprian, în timp ce Cosmin Gabriel Crăciun, căpitanul celor de la echipa Brazilienii, și Vasile Anca au reușit să marcheze golurile clujenilor în finala disputata pe plaja din Rio.

Astfel trofeul Cupei Prieteniei Bergenbier 2014 ajunge la Iași. În cele treizeci de turnee locale, din tot atâtea orașe din țară, și două Turnee Finale Vest și Est, care au adunat peste 10.000 de prieteni în competiție, Cupa Prieteniei Bergenbier la fotbal a oferit fanilor fotbalului, partide cu rezultate spectaculoase și răsturnări de situație neprevăzute.

“Este o mare bucurie că am reușit să câștigăm pe plaja Copacabana acest turneu incredibil. Așteptarea a luat sfârșit și acum suntem campioni. Cupa vine la Iași! Mulțumim foarte mult familiilor noastre, prietenilor noștri și organizatorilor pentru această competiție și pentru șansa unică în viață ce ne-a fost oferită de a vedea Rio și în special de a juca o finală într-un asemenea loc. Felicitări băieților de la Brazilienii, o echipă foarte bună, care ne-a oferit mari emoții. Suntem campioni, aducem cupa la Iași” au declarat campionii la finalul meciului.

“A fost o competiție extraordinară și un meci final foarte strâns. Noi suntem mândri că am reprezentat Vestul țării în Finală și bucuroși că am ajuns să jucăm în țara fotbalului mondial ! A fost cinci zile pline, în care nu a contat atât de mult rezultatul final, ci faptul că am ajuns împreună, ca români, ca prieteni ai fotbalului,  în Brazilia“, au spus Brazilienii din Cluj.

Componența echipei câștigătoare o puteți găsi aici: http://cupaprieteniei.ro/echipe/7807

Pentru mai multe informații si rezultatele tuturor meciurilor vizitați www.cupaprieteniei.ro.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>